Peste jumătate dintre pacienții bucureșteni au primit cel puțin o dată un diagnostic greșit sau un tratament incorect, iar înainte de a primi un diagnostic corect peste 60% dintre aceștia au consultat doi sau mai mulți medici pentru patologia de care suferă.
Serviciile medicale de second opinion este o nișă aflată în continuă creștere în România, 70% dintre pacienții care le accesează sunt cazuri oncologice, iar peste 50% vor o a doua opinie de la medici din străinătate, a declarat pentru Profit.ro Ana Maria Marian, managing partner al Intermedicas, prima clinică specializată de pe piața locală, înființată în urmă cu cinci ani.